Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013

Investește în oameni!
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013
Axa prioritară "Promovarea incluziunii sociale"
Domeniul major de intervenție 6.1 "Dezvoltarea economiei sociale"
Denumire proiect: "S.O.C.I.A.L.E. - Structuri de Organizare Comunitară Integrate în Ansamblul Lumii Economice"
Contract: POSDRU/173/6.1/S/148564

(0 produse) - 0,00 RON

Nu ai niciun produs in cosul de cumparaturi.

Despre noi

Despre noi

DECOART – unitate protejată a Fundaţiei Sf. Dimitrie oferă locuri de muncă tinerilor cu dizabilităţi, într-un cadru securizant şi adaptat nevoilor lor speciale. Tinerii sunt încurajaţi şi ajutaţi să deprindă abilităţi manuale şi disciplina locului de muncă.. În cadrul atelierului protejat tinerii învaţă, repetă gesturi creatoare care-i pun în relaţie cu ei înşişi şi cu ceilalţi, gestul creator  îi transformă, le transformă viaţa, comportamentul, relația cu lumea.

Prin ce suntem unici

Avem obiecte originale, unicate,  concepute de noi, folosim materiale naturale şi tehnici tradiţionale, punem mare preţ pe obiectul lucrat manual, cu identitate şi  investit cu încărcătură emoţională. 

Orice creaţie artistică este vie, frumoasă,  terapeutică, aduce un bine atât celui care o face cât şi celui care o primeşte, iar sentimentul că acest obiect este produsul unui tânăr care se străduieşte să fie autonom, integrat în societate, poate  determina ca opţiunea unui cumpărător să se îndrepte spre acest obiect.

Obiectele realizate de tinerii din atelierul nostru protejat


Atelierul protejat al Fundaţiei Sf. Dimitrie realizează manual obiecte decorative din lut, modelat şi ars în cadrul atelierului, felicitări  pentru diverse ocazii obiecte decorative de sezon ( Crăciun, Paști, Mărțișor),  magneţi decorativi,  elemente decorative pentru ghivece( figurine cu tijă), suporturi de creioane, obiecte memo, ghivece pentru plante etc.  Cumpărătorii noștri  sunt iubitori de obiecte hand made, care doresc ca prin achiziţionarea unui obiect să sprijine integrarea în muncă a tinerilor cu dizabilităţi din cadrul atelierului protejat şi programele socio-educative ale fundaţiei.